Spiritul Craciunului

Imi place modernismul ..si imi plac si traditiile in acelasi timp. Dar unde as putea incadra cersetoria moderna avand drept pretext traditiile?? Azi s-a deschis sezonul la “binefaceri”. La fiecare din cele 5 statii de metrou pe care le “vizitez” in drum spre munca, s-a urcat cate un echipaj de asa-zis colindatori. Sub deviza faceti zgomot nu muzica, au reusit sa distruga nervii celor care mergeau cu atata chef la munci astazi la 8 dimineata. Cam cum arata echipele de soc?

Echipa 1: 2 fetite dragutze foc, mici papusi Barbie, bagate la inaintare in vederea induiosarii mamelor (si nu se incadrau in tiparul clasic, ci erau imbracate frumos, nu erau “parasite), dupa care urma un mos (mosule, ce tanar esti) si un alt element care batea de zor intr-o toba, cand isi amintea sau cand se enerva mosul si-i tragea cate un pumn..tobei).

Echipa 2: 2 dre, un pic bronzate (ma intreb de unde erau oare), cu acelasi model clasic de par negru semi-decolorat in blond si jumatate de radacina nevopsita (sounds familiar?) care zdranganeau din niste triangle

Echipa 3: un alt mos plus “renul” muzicant

Echipa 4: alti 2 copilasi de aceasta data, erau in stilul celor vazuti prin metroaiele noastre, supervizati de ochiul agil al unui adult aflat mai in spate.

Incep sa ma simt ca un mic Scrooge! Daca asta e spiritul craciunului, prefer valentine’s!!

Oricum, Craciun Fericit tuturor!

Cultura de metrou

Eu care ma plangeam ca nu am timp sa citesc (decat la serviciu :P), am aflat ca exista si alte momente in care poti sa te dedici cititului. In metrou si mai ales de cand te extragi din metrou si pana la iesire, respectiv pe scarile plimbarete, iti poti imbogati oricand cultura. Si uneori, fiind atat de patruns(a) de stralucirea vreunei carti, trebuie sa te accesorizezi si cu o pereche de ochelari de soare. Si asa am aflat si unde-i punctul G al femeii!! In cap..sau pe cap... De multe ori langa G e si punctu' D.
Am inceput deja sa calculez cam in cat timp as citi o carte. Merg zilnic 5 statii de metrou, de la metrou la birou ar mai fi 5 minute de mers pe jos. La o frecventa de 1 pagina/2 minute, as reusi sa citesc aproximativ 5 pagini. La dus. Si alte 5 la intoarcere. Asta daca nu ma intrerupe cineva. Asadar avem 10 pagini pe zi.
Dar cu ce sa incep?

Cum ai putut?

Mentionez de la inceput ca postarea nu este creatie proprie..
http://jimwillis0.tripod.com/tiergarten/id21.html
http://www.beagle.ro/cum_ai_putut.php

Cum ai putut?

Când eram un cățeluș, te binedispuneam cu năzdrăvăniile mele și te făceam să râzi. Ziceai că sunt copilul tău, și indiferent de câte perechi de pantofi ți-am distrus și de câte perne am smotocit, am devenit prietenul tău cel mai bun. Ori de câte ori făceam vreo năzbâtie, imi arătai degetul arătător și imi spuneai: “Cum ai putut…?”, însă apoi te aplecai spre mine, mă rostogoleai și mă mângâiai pe burtică…Educarea mea a durat ceva mai mult pentru că tu erai foarte ocupat, însă într-un final, împreună, am reușit. Îmi amintesc acele nopți în care mă strecuram lângă tine în pat, și cu boticul lipit de tine, îți ascultam confidențele și visele secrete. Erau clipe în care credeam că viața e perfectă.Împreună făceam plimbări lungi, fugeam prin parc, călătoream cu mașina, ne opream să mâncăm împreună o înghețată (eu doar cornetul pentru că “înghețata era rea pentru cățeluși”, imi spuneai). Mergeam împreună chiar și la mare…Cât moțăiam eu la soare în timp ce te așteptam să te întorci acasa la sfârșitul zilei!

Treptat, ai început să petreci tot mai mult timp la locul de muncă și în afara casei pentru că îți căutai un partener uman. Te așteptam cu rabdare și te consolam când veneai cu inima zdrobită de dezamăgiri. Nu ți-am judecat niciodată deciziile și țopăiam de bucurie de fiecare dată când te întorceai acasă. Și m-am bucurat când te-ai îndrăgostit…Ea, acum soția ta, nu este o “iubitoare de câini” (nu îi plac), și totuși eu am primit-o cu drag în casa noastră. Am încercat întotdeauna să îi demonstrez afecțiunea și supunerea. Eu eram fericit pentru că vă vedeam fericiți. Curând au apărut “puiuții umani” și eu m-am bucurat alături de voi. M-a fascinat duioșia lor, mirosul și culoarea lor rozulie… Vroiam să îi îngrijesc așa cum îi îngrijeați voi… Doar că voi erați îngrijorați că aș putea să îi rănesc.Și îmi petreceam timpul închis în cealaltă cameră, sau în cușca de câini. Numai eu știu cât îi iubeam! Și am devenit un“prizonier al iubirii”.

După ce au început să crească, am devenit prietenul lor. Îi lingeam în timp ce ei se urcau pe spinarea mea. Se agățau de blana mea și mă trăgeau, imi băgau degetele în ochi, îmi cercetau curioși urechile și îmi dădeau sărutări pe nas. Eu îi adoram, și le adoram mângâierile, pentru că ale tale erau din ce în cemai rare. I-aș fi apărat cu prețul vieții mele dacă ar fi fost necesar. Mă strecuram în patul lor și le ascultam preocupările și visele secrete. Așteptam răbdător la fereastră să aud mașina ta când te întorceai de pe strada. A fost o perioadă în care dacă cineva te întreba dacă aveai câine, scoteai o fotografie cu mine din portofel și le povesteai mandru despre mine. Au trecut câțiva ani și apoi le răspuneai doar “da” și schimbi repede subiectul. La început eram “câinele tău” iar apoi doar “un câine”.

Acum ti-e greu sa-mi faci capricii și te plângi de fiecare cheltuială necesară pentru întreținerea mea.

Ți s-a oferit șansa să te muți cu serviciul în alt oraș. Te vei muta cu familia ta într-un apartament în care nu este voie cu animale de companie. Ai luat această decizie pentru că așa este mai bine pentru “familia ta”, însă îmi amintesc că a fost un timp când eu eram singura ta familie. Am fost încântat de plimbarea cu mașina până am ajuns…La adăpostul de animale! Mirosea a câini, a pisici, a teamă, a disperare…Ai completat documentele și ai spus: “Știu că veți găsi o casă bună pentru el”. Au ridicat din umeri și te-au privit cu tristețe. Știau destinul ce-l așteaptă pe un câine de o anumită vârstă, chiar având “pedigrí”. A trebuit sa îl indepărtezi de mine pe copilul tău atunci când, prins de gâtul meu implora strigând: “Nu, tati, nu îi lăsa să îmi ia câinele! M-am întristat pentru ei, pentru lecția pe care le-ai dat-o atunci despre prietenie, loialitate, iubire, responsabilitate si respect pentru orice formă de viață. Tu m-ai mângâiat ușor pe cap evitându-mi privirea, și ai refuzat să păstrezi ca amintire zgarda și lesa mea. Aveai o întâlnire la care trebuia să ajungi, așa cum aveam și eu una...

După ce ai plecat, tinerii spuneau că probabil tu știai de mutarea asta cu mult timp în urmă dar că nu ai încercat să îmi cauți altă familie care să mă vrea. Unul dintre ei, dând din cap a spus: “Cum ai putut…?”

Altfel, erau foarte drăguți cu noi atunci când programul lor le permitea. Ne dădeau desigur de mâncare, însă mi-am pierdut apetitul după câteva zile. La început, întotdeauna când trecea cineva pe lângă cușca mea, mă uitam sperând că ești tu, că te-ai răzgândit, și că totul a fost doar un vis urât…Am sperat ca printre oamenii ăia se va găsi unul care mă va lua să mă ingrijească, să mă salveze. Când mi-am dat seama că nu puteam concura cu puiandrii drăguți care atrageau toată atenția, m-am retras într-un colț și am așteptat… La sfârșitul zilei am auzit pașii cuiva care venea după mine…M-au dus până la sfârșitul coridorului, într-o cameră separată. O cameră suspicios de liniștită. M-a ridicat pe masă și în timp ce îmi mângâia urechile îmi spuse:“Nu-ți fie teamă”. Inima mea a început să zvâcnească intuind ceea ce se va întâmpla. “Prizonierului iubirii” i s-au sfârsit zilele. Așa cum era normal pentru mine, am simțit durerea acestei femei. Sarcina ce-i fusese încredințată o apăsa chiar dacă încerca să o disimuleze. Știam acest lucru la fel cum știam atunci când fiind un cățeluș îți cunoșteam toate stările tale.

Mi-a pus cu grija un garou pe laba din față. I-am lins lacrima de pe mână, așa cum te lingeam și pe tine când căutai alinare. Cu multă profesiune mi-a pus acul în venă. Am simțit înțepătura și lichidul rece împrăștiindu-se în corpul meu. Imediat am început să mă simt adormit… Privind-o în ochi i-am șoptit:
“Cum ai putut…?”

Probabil pentru că înțelegea limbajul meu de câine, spuse: “Îmi pare rău”. Mi-a explicat că aceasta era munca ei și că voi merge într-un loc mai bun, unde nu voi mai fi ignorat, nici abandonat. Un loc plin de lumină și iubire, care nu se aseamănă deloc cu această viață pământească. Cu ultimele fărâme de energie am încercat să îi transmit printr-o bătaie de coadă că acel: “Cum ai putut…?”

Nu îi era dresat ei, ci ție… Îți era adresat ție, bunul și iubitul meu stăpân. Gândul meu era pentru tine. Și la tine mă voi gândi și te voi aștepta mereu. Fie ca toți cei dragi ție să te iubească și să-ți fie loiali, cel puțin pe cât te-am iubit și ți-am fost eu.

Nu te voi uita niciodată…


Nota autorului

Dacă “Cum ai putut?” ti-a adus lacrimi in ochi pe măsură ce ai citit-o, așa cum mi-a adus și mie pe masura ce o scriam, este pentru că aceasta este povestea a milioane de animale de companie care mor in fiecare an în adăposturile de animale din toată lumea. Oricine este binevenit să distribuie acest eseu în scopuri necomerciale, atâta timp cât este atribuit în mod corespunzător dreptul de autor.
Vă rog sa-l folositi pentru a ajuta la educarea publicului larg, pe site-uri web, în buletine de stiri, la adăposturile de animale și in cabinetele medicale veterinare.


Spuneți oamenilor că decizia de a adopta un animal de companie este foarte importantă și pe viață, că animalele merită toată dragostea și atenția noastră. Dacă nu îl poți îngriji, este de datoria ta să îi găsești altă familie care să o facă. La orice adăpost de animale puteți găsi sfaturi bune în acest sens. Orice ființă vie este prețioasă. Te rog, fa ceva pentru a opri sacrificiile și sprijină campaniile impotriva abandonului ființelor necuvântătoare.


Mulțumesc.
Jim Willis

Imaginarium

Azi ma simt satisfacuta. Somnoroasa dar satisfacuta. Intelectual. Am reusit intr-un final sa vad filmul "The imaginarium of doctor Parnassus". Pot sa spun doar ca este unul dintre cele mai bune filme vazute recent. La prima vedere este doar o fantezie fara inteles, insa daca reusesti sa citesti printre randuri si daca ai auzit de Faust, atunci merita vazut. Si dintre numele mai mult sau mai putin importante, se remarca Johnny Depp. Inca o data. Chiar daca nu eram un fan al sau, doar mi-au placut cateva filme..acum m-a convins. E bun domne’! E interesant sa-ti “amintesti” vazand filmul ca aproape in fiecare secunda a vietii faci o alegere. Si realizezi ca de obicei alegi calea usoara, doar pentru ca e mai simplu sa accepti tentatia care iti ofera satisfactie..de multe ori, doar de moment. Exista bineinteles si diavolul. Care diavol este unul modern..o placere sa faci “afaceri” cu el. Insa diavolul exista in fiecare din noi. Atunci cand facem o alegere, in mod inconstient facem un pact cu noi insine. Viata e o succesiune de pariuri la urma urmei. Intrebarea este pana unde putem merge pentru a ne atinge un anumit scop. Dar concluzia filmului este poate elementul cel mai important: suntem liberi! Noi suntem stapanii propriei fiinte, noi decidem, noi facem alegeri. Si iata cum postarea asta se leaga de cea dinainte. Numai ca atunci vorbeam despre dumnezeu..acum despre diavol. Doua laturi ale fiintei noastre, doua elemente care ne guverneaza pactul cu viata. Si ca sa nu inchei intr-o nota serioasa pot concluziona ca filmul este o explozie de culoare, o incantare vizuala si nu ar trebui pierdut. Si chiar daca l-am vazut la o ora inaintata, a reusit sa ma tina treaza si atenta..si asta inseamna ceva :P
Can you put a price on your dreams?

Sperante

Fiindca suntem in perioada in care la comanda devenim buni, draguti, umanitari, crestini si alte valori de-astea traditionale, eu m-am gandit sa fiu exact pe dos. O fi si din pricina catorva evenimente recente din viata mea. Azi am o problema cu dumnezeu. Nu, nu va fi un mail crestin-ortodox! Ma gandesc eu daca nu ar trebui sa mai fie updatata un pic religia asta. Acum cateva sute de ani (chiar si zeci), mergea sa spui ca daca nu tii post te bate doamne-doamne… dar pana si manipularea trebuie actualizata. Inca se mai poate lucra si cu ce-avem, dar … Sunt uimita cand aud oameni care pentru a se simti mai putini vinovati ca nu au reusit ceva, gasesc explicatia: “daca nu a vrut dzeu..”, sau daca toate merg prost, poti auzi sfaturi de o reala inteligenta: lasa, ca si daca nu realizezi tu, dzeu are un scop, te incearca, te… Logic ca dzeu are un scop, ca doar de-aia se afla in circulatie. Si nu ma refer la faptul ca toate actiunile mele sunt indrumate conform unui anumit scop! A da..si fenomenala fraza pe care o auzeam uneori cand mai lua nationala bataie: dzeu n-a fost roman. Pai se poate domne? Sa nu luati voi in nationala tocmai personajul principal? Ca doar el e ala care indruma piciorusul acrobatic si plin de gratie al atacatilor, el pazeste portarul care doarme fata in fata cu mingea! Da domne, uite de-aia nu-mi merge mie bine acum, pt ca dzeu are un plan..dar nu-mi fac griji, pentru ca daca o dau de tot in bara, nu e din cauza ca am luat eu decizii gresite, ci pentru ca asa a vrut el. Si uite cum constiinta mea doarme linistita, dzeu vegheaza pentru mine.

Cu maretul protector al cararilor incalcite ale existentelor, vine la pachet si un alt element, despre care inca nu sunt sigura daca e de bine sau de rau: speranta. De multe ori ne agatam de o idee, de o speranta crezand ca astfel “supravietuim”. Poate ca asa fac si eu acum.. insa din cate vad, sperand (poate in van) este mai rau decat daca ai accepta realitatea. Cati oameni nu traiesc cu speranta ca o persoana draga pierduta (sub o forma sau alta), de fapt inca exista, se afla, se gaseste. Ce este de fapt speranta asta? ne agatam ca fraierii de o idee, o umflam ca pe-un balon si cand la un moment dat balonul face poc, ne trezim intr-o stare mai urata decat daca am fi acceptat realitatea. Ma intreb…sa mai sper oare ca voi castiga la loto?

Soare

Bai ce soare era azi dimineata la 8 in metrou!!!Noroc ca avem ochelari!

Datul cu parerea

De ce toata lumea sufera de boala datului cu parerea?? Si in special atunci cand parerile nu sunt solicitate?! De cateva zile am racit. Ok, so what? Nu am gripa aviara, nici porcina, nici bovina (eh, poate nitel as putea intra in categoria vacii nebune, dar asta e alt subiect). Si in decurs de 3 zile pot insuma:
- 5 sfaturi de a vedea un doctor. din fericire doi dintre prietenii mei sunt doctori. si m-am gandit sa-i vad. dar dupa ce-mi trece raceala :P
- vreo 15 medicamente, hapuri, sticlute, pilule, siropuri si alte minuni sub diverse forme si consistente. Daca le-as lua pe toate clar ca ar trebui sa merg la un doctor. Psihiatru.
- vreo cateva remedii mai mult sau mai putin naturale din ciclul: bunicutza te sfatuieste.
Plus:
- Stai in casa. Stai in casa, dar eventual cheama si un/o prietena. Iesi putin din casa, o sa-ti faca bine. Bea un ceai cu/fara coniac. Hic, sincer am baut coniacul pentru ca nu-mi place ceaiul. Si culmea e ca a mers :D
Dar oameni buni, am o amarata de raceala!!! De ce trebuie sa va agitati atat si sa luati in serios rolul de mamici/tatici/bunici/pisici??? Cand o sa am nevoie de dadaca sa-mi dea supitza cu linguritza si o sa vreau povesti inainte de culcare, o sa va anunt!! Promit!

Exemple (continuare)

Alte exemple care diferentiaza:
Exemplul 3 (alealalte au fost acu' 2 postari): Manajerii de aici nu-si parcheaza gipanu' in fata cladirii. Si nici in spate sau in parcari subterane. Nu domne', ei pot sa circule cu metroul. Nu este nimic ciudat sa vezi ca 3/4 din populatia care circula la anumite ore cu metroul este formata din costume si laptoace. Aaa...si tot pe tema asta..intre manajeri si angajati exista relatii de prietenie si respect. Nu mergi la munca gandindu-te ca o sa ai o zi infernala doar pentru ca manajera/manajerul nu a fost satisfacut "intelectual" de partener. Si culmea e ca se poate! Nu trebuie sa o faci pe jmecheru' cand ai ajuns la conducere, sa arati ca secretul sta in ..oua. Aspect din pacate intalnit mult prea des in cazul romanilor care au dat un pic cu nasul de o functie. De-aia nici in romania nu am lucrat eu cu romani, stiam eu ce stiam :P
Exemplul 4: Aici exista cultul celui de-al doilea job. Aproape toata lumea, incepand cu tinerii cu varste fragede, pana la angajatul din banca, politie sau aviatie.. presteaza o a doua slujba. Si nu le e rusine daca ziua sunt in pozitii serioase, sa arunce costumul seara si sa lucreze intr-un bar, la imbarcarea pe nave sau sa predea in centre speciale (echivalente meditatiilor noastre). Nu sunt obsedati de munca, nu va speriati, insa vor mai mult, vor mai multi bani, vor independenta, nu stau sa astepte de la parinti. Si cu toate astea, nu ai sa-i auzi refuzand sa iasa la o cafea, un film sau o bauta pentru ca sunt obositi, si-au rupt o unghie sau e prea frig!!
Revenim si cu alte detalii...

Etichete

Domnilor care puneti etichetele "de firma" pe haine, va rugam sa le postati in locuri cat mai vizibile si sa contina caractere cat mai mari. Pai se poate?! Azi un biet baiat/pustan/tanara speranta trebuia sa poarte gulerul de la geaca ridicat ca sa se vada scrisu'!! Este inadmisibil!!

Fapte bune

Am inceput saptamana vazand fapte bune (mda, nu am zis si facand). E o metoda interesanta, inaltatoare ..sau exaltarea mea o fi din cauza ca tot uichendul am dormit vreo 10 ore?! Adunate. Si mentionez ca vorbesc despre fapte nu numai despre vorbarie fara rost (ca tot suntem in perioada stampulatului).

Exemplul 1: aici exista un program asemanator “Satelor copiilor” din romanika..se intituleaza “Zambetul copiilor”. Si ei nu cer bani, bani, bani. Nu, se organizeaza din cand in cand actiuni care chiar au un rezultat practic. Saptamana aceasta, sucursala unde imi petrec eu 8 ore juma’ zilnic din viata, va strange alimente pentru un orfelinat. Asa ca nu este deloc greu sa faci o fapta buna. Nu trebuie sa arunci cu zecile de mii de euro ca sa te dai mare.. copiii aia probabil ca sunt mai fericiti acum cu o lingura de marmelada decat cu niste bani de care oricum nu vor beneficia. Firea mea de carcotas insa are ceva de adaugat: cum mama naibii se trezesc toti sa fie umani, umanitari si umanoizi in apropierea sarbatorilor?

Exemplul 2: In mass media, aici chiar se promoveaza ecologeala. In numai o ora, poti auzi o reclama de cateva ori indemnand la reciclare. Nu sunt un personaj obsedat de tema asta, insa ma uit in jur, ascult si observ cum oamenii sunt educati, incet-incet. Nimeni nu se asteapta la minuni ..insa nici nu ajungi de rasu’ “satului” daca arunci hartia in cos sau daca duci o sticla de plastic in containerul special amenajat. Mda bine, asa e, noi nici nu avem prea multe. Trebuie sa te plimbi cu sticla in brate de la aviatorilor in rahova per pedes doar-doar vei gasi un container.

Dar cele doua exemple arata ca se poate .. insa la noi lipseste ceva.. Poate pana la urmatorul craciun..

Gospodina de weekend

Azi, dupa ce am reusit cu greu sa ma basculez din pat si sa nimeresc cana cu cafea, care in ultimul timp a devenit o prelungire naturala a mainii mele..am avut o idee mareata. Sa execut niste activitati casnice. Si ca sa incep cu drag si spor, ma decid sa ridic jaluzelele (din plastic masiv) balconului. Urmarea? Se aude un zgomot infernal si dintr-o data ma gasesc intr-un intuneric mai mare decat era inainte. Bineinteles ca de la atata sus-jos, snurul jaluzelelor s-a uzat si ..s-a rupt. De unde naiba sa iau un "specialist in jaluzele" aici si in weekend pe deasupra?! Considerand ca prietenii mei masculi care stiu sa deosebeasca un surub de-o piulita (si nu-s prea multi cei care reusesc performanta) inca mai dorm ca urmare a destrabalarilor vi(/e)nerice..ma apuca excesul de zel. Si incerc sa gasesc cele doua capete (ale snurului) ingropate in spatiile special amenajate din zid respectiv din masca draperiei. Le-am gasit. Victorie! Dar nu, am castigat o lupta, nu si razboiul! Din cauza socului caderii, partea de sustinere s-a rupt..trecem peste detaliile tehnice, concluzia este ca acum am un dormitor in semi-intuneric, cadrul ideal pentru anumite activitati, si nu ma refer la tricotat. Si fiindca nu mi-a ajuns (cafea tare, excess de energie), m-am gandit sa si spal sufe. Eeeeeeeeee..in mod normal, asta e o activitate banala. Nu si azi! Din neatentie, nu am fixat cum trebuie furtunul de scurgere al masinii. Si logic ca a aruncat apa iar acum, daca nu prestez activitatile de dormitor, pot oricand sa ma dau ca caiacul prin baie. Si in incercarea mea disperata de a stavili revarsarea apelor am reusit sa ma ud. Din cap pana in picioare. Momentan m-am gandit ca mai bine mai beau o cafea si ma linistesc... dar parca imi vine ideea sa si gatesc. Daca nu mai scriu o perioada, inseamna ca tocmai sun la pompieri!!
Weekend placut!

Cat de...

Am si eu o intrebare..nu nu e aia la care va ganditi!! Ma intreb cat de departe merge o persoana pentru a obtine ceva (continuam seria problemelor faustiene). Eu tocmai am terminat o poveste cu cineva.. am urlat in singuratate, mi-am atacat prietenii..ca orice persoana aproximativ normala. Eeee..dar in seara asta am aflat eu live ce face femeile! Ele care este! Exista persoane de sex feminin si creier de gaina care pentru a tine pe cineva langa ele (toarna un puradel, dar asta e alta poveste) sunt in stare sa arunce la inaintare povestiri cu sinucideri. Ba chiar sa execute o astfel de performanta. Ce poate face personajul aflat dincolo? Amicul meu s-a cam speriat de reactia drei si in loc sa o elimine complet din teritoriu, acum o face pe dadaca, fratele, prietenul si mai stiu eu ce pana respectiva va fi in stare sa "depaseasca momentul". Acum ori sunt eu prea ciudata ori lumea a luat-o razna. Ce relatie e aia in care unu' sta cu una ca aia sa nu-si taie iar o vena? Pe principiul "stai sau ma omor".. cat poate dura asa ceva?
Pai ce-ar fi sa auzim: daca nu iese basescu, io ma arunc pe ferestra! daca nu gasesc chiloti cu gaura, imi tai jugulara? daca ciorba nu e calda, ma agat de grinda?
Sunt curioasa cum ar reactiona si altii in astfel de ipostaze.. cum sa iesi dintr-o poveste in care o disperata (sau disperat, dupa caz) te santajeaza astfel?

Si iar a fost luni

Indiferent ce-as face, uichendul dureaza prea putin. Eu propun niste prelungiri, macar din cand in cand. In fiecare luni dimineata am o senzatie de totala deprimare. Care incepe in secunda in care aud primul ceas desteptaret. La 6,50. Al doilea se lupta cu somnul (cu somnul meu) si la 7 ma decid cu greu sa ma ridic. Bine ca nu ma si scol ca era un efort dublu. Trecem peste programul de robotel semi-adormit (am mai vorbit despre tendintele mele agresive matinale) si ne trezim iar..unde?? la serviciu. Ieee..si de fiecare data sunt mandra de mine: am facut-o si azi!! Nu ce va ganditi voi..adicatelea am reusit sa ajung si azi pe plantatie. Unde astept cuminte sa treaca timpul si, in stilul tipic corporatist, sa spag usa..la 4 juma'. Robotelul face drumul retur asemeni cainelui care a invatat drumul catre casa si seara daca se simte in stare mai iese la o beuta. Am senzatia de plafonare.. fiecare zi este asemeni zilei precedente doar ca poarta un alt nume. Inca nu am ajuns la faza tipic americana, de a-mi crea o "biblie" cu ce voi face de la 1 ianuarie. Insa vreau sa mai fac niste schimbari...vreau sa ies din monotonia birou-pat-birou-pat.
Pentru ca intotdeauna m-a fascinat Dr. Faustus, vreau sa merg sa vad ultima fitza in materie de filme "The imaginarium of Doctor Parnassus". Am un bilet in plus, cine se ofera? Il ofer persoanei care imi va spune daca si-ar vinde sufletul si pentru ce. Declar licitatia deschisa...

SSDD

SSDD ... fill in the blanks :)

Fericirea

Da, e weekend si eu sunt deprimata. Am realizat ca fericirea iti este oferita doar pentru intervale reduse de timp. Si are un pret. Un pret proportional cu intensitatea ei. Acum cateva zile pluteam printre nori, aveam aripi si puteam sa fac orice. Aveam un motiv, poate cel mai important..motivul care te duce in paradis. Insa am coborat brusc in infern, fara o stationare preliminara. Am realizat ca totul se poate schimba intr-o secunda. Am realizat ca azi te poti simti a fi cea mai iubita persoana, pentru ca maine totul sa dispara ca un fum. Si poate cel mai rau este sa nu intelegi de ce, sa nu ai o explicatie..pur si simplu o perioada din viata se poate sterge printr-un simplu sms. Probabil ca suna patetic acum, probabil ca voi regasi o noua iluzie in curand, dar de fiecare data totul devine din ce in ce mai dificil, pentru ca de fiecare data se rupe ceva in interior, se mai pierde o bucatica din increderea in oameni.
Si asta doare..

Vine controlu'

Astazi, dupa un an in care m-am fluturat cu metroul maslinian, am vazut controlori. Si mi-am amintit de exemplarele noastre. Ei bine, aici, nu exista acele balustrade care te impiedica sa ajungi pe peron, probabil se considera ca sunt un pic mai civilizati si este suficient sa posteze o gramada de chestii in care sa-ti bagi...biletul. Controlorii lor nu sunt nici impertinenti, nici echipati cu acele uniforme tipice si nici nu-ti trantesc sub nas o legitimatie, patrunsi de importanta misiunii lor. Aici controlul se executa in turma de 4 persoane, toate echipate regulamentar cu niste vestute viu colorate cu insemnele metroului..la care se adauga 2 "sefi", echipati la costum si cravata. Pai cand iti apare in fata un nene imbracat in costum, nu-ti prea vine sa-i zici ceva de famelie si nici sa te fofilezi. Aici, persoanele care si-au primit amenda (care nu se negociaza: uite suta, rupe foaia), tac si accepta, nici nu baga scuze: n-am domne' sa moara mama, nu mi-au dat salariul sau era inchis la chiosc. A..si inca un amanunt, nici altii nu se baga sa comenteze pro sau contra in stilul tzatzesc balcanic.
Ca o paranteza, aveam bilet :D

Buna dimineata

Voua nu va vine sa bateti lumea dimineata? Eu am aceasta dorinta care devine de nestavilit iarna. Cu cat se raceste cu atat creste in intensitate cheful meu de lupte...de strada. Dupa ce imi fac cu greu curaj sa-mi scot ambalajul posesor de suflet congelat in strada pentru a ma indrepta catre plantatie, dintr-o data, intr-un interval cuprins intre 1-5 minute incep sa urle piticii treziti in acelasi timp cu mine. Si atunci cand vad oameni care mai pot si zambi la 8 dimineata in timp ce eu incerc cu greu sa ma mentin in pozitia lu' homo sapiens, imi vine sa-i intreb daca au consumat ceva datator de fericire inca de la prima ora. Propun sa se desfiinteze daca nu iarna, macar orele dinainte de 9 dimineata!!!

Hollowinu'

Cica a fost Halloweenu' sau Holloweenu'! Noroc ca am aflat de pe la prieteni ca altfel treceam peste aceasta sarbatoare fara ca macar sa beau o tzuika in cinstea ei! Dar acum ca sunt informata, voi iesi, fara sa ma machiez, sa para ca sunt deja costumata! Coincidenta face sa am in plan vizionarea unui film mai mult sau mai putin horror azi, deci, chiar daca sunt intarziata cu o zi, tot nu se poate spune ca nu cinstesc (hic!) aceasta importanta zi.
Acum ma gandesc daca a fost Thanksgivingu', Sf. Patrick, Sf. Asteapta si eventual Ziua Zanei Maseluta. La cat mai multe sarbatori!!

EMO

Nu, nu va agitati, nu scapati de mine! Nu vreau nici sa-mi tai venele nici sa ma deshidratez din cauza plansului excesiv. Pur si simplu ma calca pe nervi conversatiile compuse numai din :P, :), :)), :* etc etc
Este ok sa-ti facilitezi comunicarea cu ajutorul respectivelor mutre, dar atunci cand dialogul este format numai din acestea, la care mai adaugi din cand in cand cate un: cool, misto, super, ce buna esti..deja avem o problema. Si ne mai miram ca oamenii nu-s in stare sa lege doua vorbe?!
Va las :), trebuie sa :P, ne mai vedem :D, :*!!!

Copii, nu faceti asta acasa!

Azi enervam lumea!

Continuand subiectul precedent, azi am o problema cu un stil “pur masculin”, in conceptia unora. In scopul poluarii vizuale cu blogul propriu si personal, accept cereri de prietenie din partea unor persoane diverse, fara a face discriminari pe baza de sex, religie, culoare sau cantitatea de sapun folosita anual. Asta este, uneori nu conteaza calitatea cat conteaza cantitatea :P Cateodata chiar am timp sa port scurte conversatii. Toate bune si frumoase pana cand….pana cand mentionez ca am un prieten si ca nu ma intereseaza alte personaje. Si aici se rupe filmul. Subit, vad cum fan clubul mai pierde un membru. Nu ar fi asta tragedia.. insa ma intreb cand oare vor invata tinerele vlastare de sex masculin cum sa se comporte? Romanul este fidel pentru ca de fapt nu prea are ocazii. Si de ce nu are ocazii? Pentru ca se poarta ca tarzan. Eu Tarzan, tu Jenica..vreau sa facem Cheetah. Daca Jenica nu are chef, nici macar nu se obosesc se continue o conversatie. Si nu ar trebui lucrat numai la atitudine..ci si la echipament – bucurestiul pare un imens stadion daca ne luam dupa numarul de treninguri umblatoare, la cantitatea de gel in care inoata suvitele manelesciene, la vocabularul care ridica argoul la rang de arta etc etc.

Probabil ca acum va incepe un lung sir de injuraturi din partea celor vizati (multumim, la fel :D). Totodata pot adauga un disclaimer, mentionand ca mesajul de mai sus nu se adreseaza tuturor. ;)

Dilema

In seara asta nu aveam ce face si am dat o raita pe cele cateva site-uri pe unde am conturi. Si pe unul, exista o rubrica denumita "prietenii prietenilor tai" (ca doar prietenii prietenilor, pot fi si prietenii tai, nu? suntem fiinte sociale, nu-i asa?). Si ce-am vazut? Ca prietenii "prietenilor" mei sunt cam 99%..niste ..sani (ca sa fiu cat de cat amabila). Si ma intrebam cum este sa ai ca prieten(a) o pereche de tzatze. Si de fapt, fiind 2, inseamna ca ai 2 prietene? Si asta inseamna ca le inseli pe una cu cealalta? Si ce faci daca vrei sa mergi la cafea numai cu una din ele?
Astept pareri, sfaturi, idei si comentarii care ma vor ajuta (poate) la clarificarea si repectiv satisfacerea dilemei din aceasta seara.

Niuzuri

Azi am avut o idee masochista! O fi de la filmul despre care am povestit! M-am gandit sa citesc ziarele. Sa vad ce mai zice poporu'.
Si am gasit:
1. Rubrica actualitate: accidente de masina, violuri, medici care vor sa paraseasca tara (ma intreb de ce?!) si Becali
2. Economie: Revelion in rate, criza financiara, FMI si Becali
3. Politica: (aici subiectele devin fierbinti - deci sa nu va plangeti ca nu va da guvernul caldura..nu numai circ fara paine): pe primul loc schimbul de replici dintre ai' mari si tari, pe locul al doilea..tot asta..si pe al treilea..Becali
4. Cu ultima farama de curaj 'telectual, ma apropii de rubricile culturale, sperand in secret ca nu il voi gasi si aici pe Becali. Din fericire sperantele nu mi-au fost inselate..in schimb am gasit stiri pasnice si dragute de genul: un roman al unei laureate (de origine romana) a premiului Nobel a fost aruncat intr-o galeata de sange, Roman Polanski va fi eliberat sau nu etc.
Sa vedem ce a mai ramas...pai cum ce??? Mondenuuuuuuuuu. De parca jumatate din celelalte nu-s tot stiri mondene. Dupa primii sani explodati, declaratii de o reala valoare "Sunt disperat dupa industria porno de la 14 ani"..am cedat psihic si am zis ca nu mai fac. Nu mai citesc ziare!

Capodopereta

Aseara am fost la film. Si a fost unul ales la intamplare la fata locului. Titlul? Antichrist. Suna promitator. Stiti voi, genul de filme care ar fi trebuit sa faca pielea sa se zbarleasca. Bine, rezultatul a fost asta..dar nu din motivul asteptat. Primele imagini prezentau o partida de sex cu toate detaliile anatomice (la noi a ajuns versiunea necenzurata). Si conform partenerului meu.. niciodata un film care incepe cu o lula nu e grozav. Si a avut dreptate. A fost cel mai amuzant film horror si cel mai plictisitor porn movie!
si dupa ce am rezistat eroic..dimineata pe la 5 m-am gandit sa aflu mai multe despre film. Ei bine, spre marele meu soc, aceasta aberatie este considerata de anumite personaje a fi o adevarata capodopera plina de simboluri si semnificatii sau cum ar spune cineva "mituri, vise si mistere" (curiosii sa dea pe gugal sa aflate cine-i acel cineva).
Povestea pe scurt? Un cuplu se retrage la cabana din munti pentru a se regasi dupa moartea copilului lor. Ea indurerata, el terapeut. Ea nebuna, el salvator. Toate acestea impanate cu vreo cateva ture de sex din ce in ce mai violent..care teoretic ar face legatura intre prezent si trecut, intre exteriorul si interiorul fiintei umane, intre partea buna si cea rea.
Poate ca neuronul meu de blonda nu a reusit sa observe ceea ce regizorul a vrut sa spuna..insa in mod sigur a observat ca spectatorii care au iesit de la el radeau cu gura pana la urechi!!

fengshuiu

De ceva timp am o problema la birou. Sau mai precis o colega are o problema. Si anume..tavitele mele de documente situate pe suprafata repartizata desfasurarii activitatilor mai mult sau mai putin interesante derulate in intervalul orar 8 AM - fara numar, fara numar.
Cu ocazia asta am aflat ca daca respectivele obiecte nu se afla intr-o anumita pozitie pe birou ci sunt indreptate catre o cu totul alta directie, nu de alta, dar trebuie sa si vad ce e in ele..se strica fengshuiu'. Ei bine da...tavile si sertarele intredeschise distrug prosperitatea firmei si starea psihico-emotionala a angajatilor mandri ca sunt acolo. Si fiindca fengshuiu' meu nu are nicio problema cu tavitele, refuz sa le indrept. Insa, nu putem permite fengshuiului sa strice atmosfera de pace si prietenie (HA!) asa ca...asa ca....Ei bine, colega are grija ca mereu cand ajunge la birou inaintea mea..sa-mi indrepte tavitele!! Si uite-asa se restabileste linistea in sanii comunitatii!
Acum ma intreb ce va spune cand imi voi instala pe birou niste zdanganele decorative :D

Moda

Azi vorbim despre moda! Si mai precis despre farmecul picatelelor si patratelelor. Si despre posete, genti, papornite sau valize. Toate cu acelasi model!! Lumea mea-i o patratea!!
Se pare ca aici nu mai exista alt model de copiat decat acel model "Buitton" (eroare intentionata pentru necunoscatori) care oboseste ochii. Oriunde ma duc, din 10 femele, cel putin una este mandra posesoare a unor patratele maronii-cacanii-galburii! Si doar pentru ca modelul face parte din "clasicii in viata" recunoscut fiind din avion, stimatele doamne trec cu vederea principiul: io vreau sa am ce n-are toata lumea (inclusiv amanta sotului) si isi achizitioneaza macar un portofel cu acel model. Pai si atunci ne mai miram ca b(i)etii parteneri le mai incurca din cand in cand? Pe femei, nu pe genti!
Ultima parte este un bonus dedicat prietenilor mei de sex masculin care au avut curajul sa citeasca o postare cu titlul "moda" (si care nu sunt gay :P) - na, ca am gasit o scuza pentru cei care mai servesc masa in oras din cand in cand!
Dedicatia asta imi aminteste de cele de la radio..si in mod automat urmarea ar fi: sunteti cei mai tari, tineti-o tot asa!! :D

Zi de luni in corporatie

Neatza pipal!

Intai trebuie sa mentionez ca aici activitatea incepe in jur de 7,45 sau in cazurile fericite la 8. Eficientizarea presupune utilizarea unor angajati care inca dorm..macar au o scuza daca fac tampenii.

Ce face lumea intr-un department format din 8 persoane atunci cand nu este seful la carma? Sa observam: 80% dintre persoane se prezinta pe plantatie avand o marja de intarziere cuprinsa intre 10-30 minute, dupa nivelul de nepasare, tupeu si dorinta de munca. Urmeaza 20 minute dedicate pregatirii cafelei, dupa preferinte: frappe, filtru sau la ibric. Cafeaua se savureaza citind presa .. din nefericire primim numai ziare economice. Dar unii au si internet..restrictionat..dar tot mai poti rezerva un bilet de avion, citi despre un concert sau despre ce sa faci cand partenerul petrece prea mult timp la munca.

Dupa ce terminam de citit..ne apropiem de PC (cei care au citit ziarele in format clasic..ceilalti erau deja acolo)..si..nu, nu va speriati, nu ne apucam de treaba inca. Mai avem de citit si respectiv de forwardat mailuri funny sau cu diverse avertizari privind numarul de ani cu ghinion care ne asteapta daca nu trimitem mailul.

Sau, o anumita categorie, reprezentata in departamentul meu de o singura persoana de sex feminin, va sari peste aceste etape plictisitoare si dupa cele 30 minute de intarziere, in secunda in care se instaleaza la birou, din reflex, mana se indreapta catre telefon. Pentru ca, este foarte important sa-ti suni prietenii. Sa le arati ca nu i-ai uitat, chiar daca ti-ai petrecut jumatate din uichend cu ei. Dupa gradul de importanta al conversatiei putem avea fundal sonor “de club sau de cafenea”. Putem participa activ si afectiv la problemele provocate de sot, copil, vecin, postas etc. Putem afla cu exactitate data cand se afla in acea perioada a lunii (pfuai ce-mi place formularea asta!!), cand sotul a “fericit-o” sau ce organe interne o mai dor. Este important sa fim un colectiv unit, nu? Si pentru asta trebuie sa ne cunoastem cat mai bine.

Stiti ceva? Ma duc sa-mi fac o cafea..am cateva mailuri de citit!

Aventuri cu avionul

Asa cum am prevazut ca o adevarata fiica, nepoata si verisoara de grad 3 a unicei mame cu denumire de lepidoptera..au existat si momente demne de atentie in timpul datului cu avionul.
Protagonistii? Acele personaje, din aceeasi specie ca si mama sus mentionata. Pe principiul "aeroportul este asemeni campului pe care se afla cortul cu turnulete", am putut asista la un show familial telefonic. Ce poate fi mai minunat decat sa fii partas la o discutie "mobila" tri-partita (da, da, se poate!) intre 2 persoane de sex feminin la care se adauga comentariile in gura mare ale sotului persoanei de la celalalt capat al "firului"? Si cum la umbra turnuletelor se poarta alinturile picante, insotite de nenumarate expresii de o reala valoare artistica..nu vad de ce nu le-am folosi oriunde ne aflam. Asta inseamna specific national, nu?
Iar cand urletele nu sunt suficiente ce putem face??? Ei bine, putem smulge telefonul si eventual ameninta femela sa opreasca acea conversatie pentru ca altfel o si luam la bataie. Pai sa vada lumea ca avem talente de conducere, nu?!
Si uite asa, cei de fata (90% erau straini) au putut observa (din nou) ce minunat popor pasnic, primitor si iubitor suntem noi. Ce, credeti ca ei pot face diferenta "intre culorile nationale"?
Ma intreb ce voi mai vedea la urmatoarea cursa..revenim, stay tuned!

Intro

Fiind ultima zi dintr-un mini-concediu petrecut pe pamant mioritic si neavand o alta activitate, am decis sa intru in randul lumii care detine un blog. Daca tot nu am avut unul cand eram "tanara" in care sa scriu despre ce lipstick folosea colega de banca sau despre noul look al celui mai hot mascul din liceu, macar acum sa aberez..in mod public.
Astazi plec din nou in tarile (mai) calde. Ma pregatesc sufleteste, deoarece in fiecare escapada pe cai aeriene am cel putin o surpriza. Nu, nu vorbim despre probleme tehnice. De acelea nu am avut parte (multumim companiei aviatice, nu dam nume :P). Insa vorbim despre populatia calatoare...atat autohtona, cat si internationala (mai rar, dar si aceasta categorie poate fi sursa unor intamplari mai mult sau mai putin amuzante).
Ne vedem..dincolo!
Asadar, bine ati venit in lumea Oliviei, trimis special in Oliveland!!